Amintiri...

Sub alunul din grădină

Pusă-i banca ca să scriu

C-aşa-i inima deşeartă

Iară sufletul pustiu

Şi îmi trec aşa prin minte

Vremuri bune de demult

Şi mă-ntreb pe mine însumi

Cum se face că mai sunt.

Vara era lungă, frate,

Timp de joacă, de scăldat.

Azi, abia se face ziuă,

Uite că s-a şi-nnoptat.

Timpul fuge, parcă zboară,

Nu ştiu cu cine se-ntrece.

Şi aşa, pe nesimţite,

Viaţa noastră uşor, trece.

Ne-adunam copii mulţime,

Cunoscuţi – necunoscuţi

Şi jucam hore bătute

Şi-nvârtite, toţi desculţi.

Nea Mitică, zis Catrina,

Ne cânta din fluieraş.

Era om în toată firea,

Dar cu minţi de copilaş.

Se-nteţea o horă mare,

Ca ieşită din pământ.

Mi-a rămas în neuitare

Ca „Mama” – primul cuvânt.

Fluieraş de-ai şti cât farmec,

Voie bună răspândeşti

Fluieru’ cântecelor tale

La inimi copilăreşti.

Noi suntem aşa de tineri

C-am putea să-ţi fim nepoţi,

Dar din fluier tu când sufli

Pari mai tânăr dintre toţi.

Şi când mă făcui mai mare,

Mintea mea aşa gândea

Că şi eu, ca fiecare,

Pot să fac de-acum ceva.

Munca noastră era jocul,

La islaz, cu vitele.

Mare-atunci ne-a fost norocul,

Dar prea scurte zilele.

Iarba-i moale, dar şi crudă

Şi lipsită de cei spini.

Toţi jucam desculţi bătuta.

Unii chiar jucau şi-n mâini.

Şi când hora se întinse

Cu copii din şapte hude,

Ne strângeam unii în alţii

Şi jucam pe întrecute.

Zeci şi sute de ciulendre,

Într-un iureş se-mpleteau.

Se opreau şi călătorii,

Se uimeau şi se-nchinau.

Chiar şi vitele, minune,

Îşi opreau al lor păscut,

Moţăiau prelung la lume,

Toate-n jur, ne făceau scut,

De era aşa de bine

Şi timpuri de neuitat.

Eu acum te-ntreb pe tine:

„Oare eu, de ce-am plecat?”

Nu se cunoştea ce-i răul,

Duşmănia azi e-n toi.

Mi s-a schilodit şi mintea

De tot răul dintre noi.

De-am lua cu noi urâtul

Şi-am lăsa pământ curat

De tot răul dintre oameni,

Cum străbunii l-au lăsat.

Azi, când dorul mă apucă,

Eu acasă am plecat;

Găsi-i poarta încuiată

Şi la usă, lacăt lat.

Cine poate să-nţeleagă

Ce e mai rău dintre rău

Acel poate să priceapă

Dorul din sufletul meu.

Sunt singur şi-mi vine-n minte

Un bolnav şi bătrânel.

Bietul om cu aripi frânte,

Nimeni nu ştie de el.

Curtea de Argeş, 2009