Glasul cel sfânt

Popor pe sus, popor pe jos,

Popor în toată partea,

Căci a-nviat Iisus Hristos

Luptându-se cu moartea.

E noaptea învierii şi clopotele trag,

Bătrânii stau pe prispă, iar unii stau pe prag.

Cei tineri şi copiii, ieşind grăbiţi la drum,

Se duc ca să ciocnească la cimitir acum.

Mireasma cea de taină a sfintei sărbători

Se simte din tămâie, din iarbă şi din flori.

Sunt flori ce noi, copiii, din moşi strămoşi ştiam

Din câmpuri înflorite, cu drag le culegeam.

Livezile se-mbracă într-un frumos veşmânt

Şi toate par acuma mai altfel pe pământ.

Iar tata-n sear-aceea cu grijă le-mpărţea

Legate-n bucheţele, în mâini ni le punea.

Aproape de altarul bisericii din lemn

Un bătrânel aduce şi flori şi undelemn,

Sărută Sfânta Cruce la proaspătul mormânt

Apoi îngenunchează şi plânge suspinând.

Când clopotele sună, cu dangătul duios,

Bătrânul, lângă cruce, suspină dureros.

Fiind el în durere cu totul adâncit

Din sunetul de clopot un glas a auzit.

Nu plânge azi, bătrâne, şi nu fi supărat

Că iată sunt cu tine, Hristos a înviat.

Era vorbirea-i dulce, a soaţei din mormînt

Gonindu-i întristarea din pieptul lui înfrânt.

S-a ridicat îndată cu sufletul uimit

Şi caută să vadă pe cea care-a grăit.

Atuncea, din altarul cu zidul afumat,

Văzu zâmbind pe Domnul, cu trupul înviat.

S-a luminat la suflet de chipul lui cel blând

Şi, lepădând durerea, bătrânul zice-n gând:

Atuncea, dacă Domnul aici a înviat,

Înseamnă că şi mama cu dânsul s-a sculat.

Zicând aşa cu gândul, s-a închinat smerit

Şi, sărutând mormântul, spre casă s-a pornit.

Întors de la-nviere, venind acasă, dar

El n-o găsi pe mama şi plânse cu amar.

Dar clopotul s-aude la cimitir sunînd

Şi iarăşi, glasul mamei s-aude iar zicând:

Nu plînge iar, Costele, şi nu fi supărat,

Căci sunt aici cu tine, Hristos a înviat.

De-atunci bătrânul nostru

A încetat cu plânsul

Şi orice clopot sună

Îl mângâie pe dânsul.

Pe urma celei ce s-a dus

Paşii spre ea mi-aleargă,

Că mulţi mai cheamă Cel de Sus

Din lumea noastră largă.

Sărman bătrân neştiutor,

Îţi plângi a ta comoară.

Asemeni florilor ce mor,

Nu ştii că-i dat să moară?

Curtea de Argeş, 14.02.2010