Mi-e dor de tine, mamă...

Singur sunt, răpit de jale,

Am un dor în gând ascuns.

Când mi-ai apărut în cale

Şi-ai zâmbit mi-a fost de-ajuns.

Şi de-atunci, ca niciodată,

Braţele ţi le-ai deschis,

Inima-ţi de-atunci furată

Ş-azi trăiesc acelaşi vis.

Afară este iar senin

Şi-mi este dor de-atâta soare.

Eu plâng pe patul meu de chin

Şi plâng ca robu-n închisoare.

- Nu plânge–mi spune ea în vis,

Aşteaptă întâlnirea noastră.

Un zâmbet cald eu ţi-am trimis

Să-ţi bată-ncet, pe la fereastră.

Primeşte-mi zâmbetul pribeag,

E darul meu, al primăverii.

Ţi l-am trimis cu dor şi drag

Spre a-ţi vesti sfârşit durerii.

Hai, vino-acum, cât de târziu,

Ca să-ţi mai văd frumoasa-ţi faţă.

Tu stai închisă-ntr-un sicriu,

Plecaşi curând din astă viaţă.

Iar eu sunt umbră din ce-am fost,

Un bun prieten şi doar ţie

De-acum eu caut adăpost

În orice zi, cât de târzie.

Dară te-ntreb de ce te-ai dus

Şi te-ai retras din astă lume.

Aş vrea să-ţi spun un dor nespus

Să ştiu şi eu, pe-acolo, cum e?

Mai spune-mi, te rog, ce-ai văzut

Pe unde eşti, pe acea lume?

Din cîte ştiu şi am crezut

Am plîns mai mult decât pot spune.

În vis apropie-te de fereastră

Şi te-aş ruga să-mi tulburi pragul,

Ca să mai vezi şi casa noastră

Şi ce-ţi mai face azi moşneagul.

Că mă strecor singur prin ceaţă,

Privesc în jur, dar cu sfială...

M-apuc-un dor de acea viaţă,

Nu cea de azi, patriarhală.

Curtea de Argeş, Februarie 2010