13 mai 1970

Dup-o zi de muncă noaptea s-a lăsat,

Toată răsuflarea târziu s-a culcat.

A stat să-şi vegheze munca în gândire,

Nu le-a fost de-a bună o rea presimţire.

Căci pe la o oră târzie în noapte

Sirene şi fabrici, toate sun-de moarte

Făra de oprire ca să spun-ar vrea

Că pe toţi îi prinde o primejde grea.

Că-n vârtejul horii norii se-mpungeau

Şi în jos puhoaie de apă turnau.

Vestea îi cuprinse ca un gând pe toţi

Dar când se treziră, fă ceva de poţi !

Căci în bezna nopţii apa năvălea,

Cu puteri năpraznici in case lovea.

Împietriţi de spaimă, groaza i-a cuprins

Casele, minune, parcă dinadins

Se stâlceau în apă, apele creşteau,

Clipă după clipă mai mici se făceau.

Neavând răgazuri, şi-n ţinuta nopţii

Ei împinşi de valul ud şi greu al morţii

Îşi luau copiii şi pe cei bătrâni

Prin apă la brâuri sunt purtaţi pe mâini

Spre locuri înalte de cei virtuoşi.

Dară ce făcură cei neputincioşi ?

I-a cuprins vâltoarea şi în paturi reci

Dorm ş-acum în pace somnul lor de veci.

Dar povestea asta abia-i începută.

Apa din partere la etaj se mută.

Sate-ntregi cu case, case cu copii,

Cheamă ajutoare, zeci şi sute mii.

Şi-n spre miezul nopţii, ceas de înviere,

Vin ca să-i salveze mii d-elicoptere.

Şi aşa prin aer ei merg agăţaţi,

Cu ruga pe buze să fie salvaţi.

Colo jos în vale, o bunică sta

Într-o casă joasă ce etaj n-avea.

Târziu adormiră, ca de obicei,

La povestea spusă, ai ei nepoţei.

Dar apa-i treziră, de gat s-agăţară,

Ea cu greu prin valuri când ieşi afară,

Ca prin vis minune prin beznă zărea

Cum că printre valuri se-agăţa ceva.

Iute ca năluca la ei se ducea

Giurchi cu auto-amfibia sa.

Dar fatal îi fuse gândul lui Ionel.

Valul îl cuprinse şi-l luă cu el.

Şi-n spre dimineaţă, dinspre răsărit,

Casa cu nepoţii nu s-a mai zărit.

Jos în mâlul rece strâng de gât cu dor

Nepoţeii noştri pe bunica lor.

Curtea de Argeș, 1970