Foc de aur

Lacul nuferilor roșii

Grase frunze poartă-n față

Brotacei golași la soare

Tot pe frunze se răsfață.

Și se leagănă într-una

Frunze-n apă-n timp de vânt

Ce sclipind în raz-de soare

Par bărcuțe de argint.

De cotești pe după trestii,

Un câmp alb ca neaua iese

Nuferi albi cât vezi cu ochii

Par o mare de mirese.

Cu coroane desfăcute

Ca și regii-ncoronați

Frunzele se-nclin tăcute

Ei de apă-s legănați.

Și în timp ce glob de aur

Lasă fața lui in jos,

Lacul nuferilor noștri

Pare-atâta de frumos.

Roșu-nchis a aprins lacul

Cu-o culoare dată-n dar,

Parcului ce poarta nume’

Lui Manole legendar.

Asfințește, printre ramuri
Aurite-n foc de soare
Tremură nemuritoare
Mici fereștri strălucitoare.

Dând semnal întregii cete
Nufărul ultim dispare
Caută-l de-acum băiete
Mut el stă, lacul cel mare.

Si de vrei să cauți nuferi

Albi sau roșii-n soare-apus

Nu-i găsești, poți să te superi

Ei in apă s-au ascuns.

În parcul vechiului Manole,
Pe aleea solitară,
Un bătrânel rătăcitor,
Se plimbă trist și visător
În fiecare seară.

Curtea de Argeș, 1973. Revizuită și adăugită în 2010.