Singur sunt, răpit de jale,

Am un dor în gând ascuns.

Când mi-ai apărut în cale

Şi-ai zâmbit mi-a fost de-ajuns.

          Am fost născut în anul 1931, luna septembrie, ziua 16, ora 01 din părinţii Constantin şi Elena Duţă, în comuna Cepari, raionul Curtea de Argeş, satul Neagoş. Am început să conştientizez la vârsta de aproximativ 4, 5 ani. Eram cel mai mic din cei 3 copii ai lor: Marioara, care avea atunci circa 10 ani, Tiuţa, 7 ani.

Spun bătrânii de-un destin,

Că-ntr-o ţară-ndepărtată

Un giuvaergiu creştin

Ar fi locuit vreodată.

Te-aştept cu fiecare clipă

Ce greu se scurge-ncetişor

Să-mi baţi în geam cu-n vârf de-aripă

Şoptind : „ Iubite, somn uşor !”.

Nici-o noapte nu-i frumoasă

Ca în satul meu natal,

Potrivit de răcoroasă

Şi cu aer de cristal.

Era în mai prin cincizeci nouă,

Acea ferice zi de mai,

Când mulţumire v-aduc vouă

Că-n astă zi eu am prins grai.

Cic-a fost odat’

Un mare-mpărat.

Cin-se străduia

Şi îl cunoştea,

Mult se minuna

Şi la toţi spunea :

Lacul nuferilor roșii

Grase frunze poartă-n față

Brotacei golași la soare

Tot pe frunze se răsfață.

Zece ani de căsnicie

Nici nu ştiu pe un’ s-au scurs

Lângă o bună soţie

Timpul ăsta l-am parcurs.

Azi, împins de-un dor anume,

Liber mâini-i dau să scrie

C-a mea dragoste fierbinte

Îmi îngheaţă în hârtie.