Odată cu începerea şcolii, cea mai mare parte dintre copii a părăsit izlazul, însă inimile ne-au rămas acolo, la amintirile de-o vară, trăite ziua şi de multe ori şi-n vis. Toate s-au transformat în cu totul altceva, impus cu voie sau nu, străine şi parcă împotriva noastră. Grupuri, grupuri de copii ne strângeam în pauzele dintre ore, recreaţii, cum cu greu ne-am obişnuit să le numim, şi ne povesteam despre momentele plăcute rămase în urmă care, pe zi ce trecea, erau date uitării.

Şi avea gâza pereche

Suplă ca urma de rază

Făt-Frumos păstra în suflet

Bun prieten şi de pază.

Stau liniştit şi cad pe gânduri,

Cât rău îmi pare c-am plecat...

Mă cheamă casa dintre râuri

Cu tot ce-n ea eu am lăsat.

          În sfârşit a sosit şi prima zi din clasa întâi: o curte mult mai mică decât izlazul de ieri, iar copiii erau puţini şi parcă nu vorbeau, nu jucau ca cei de ieri. Am fost luaţi de mână şi, doi câte doi, am intrat într-o clasă, parcă era o cuşcă, cu mâinile la spate şi rezemaţi: oare aşa să fie de azi înainte, mă întrebam eu în gând. Oare acesta să fie învăţătorul, cel care mi-a stors ceapă pe gât ? Teama că mă va observa a pus stăpânire pe mine.

 Copil ca tine-am fost şi eu,

Ca mine-acum şi tatăl meu

La timpul lui, la fel şi el

Şi toţi ca tine-un ştrengărel.