Mă cheamă

Stau liniştit şi cad pe gânduri,

Cât rău îmi pare c-am plecat...

Mă cheamă casa dintre râuri

Cu tot ce-n ea eu am lăsat.

Lăsat-am cucul sus, în coastă,

Şi iarba crudă din zăvoi.

Mă cheamă azi cărarea noastră

Care-i ştiută doar de noi.

M-aşteaptă şi fereastra mare

De unde mama ne-aştepta.

Să-i vină din îndepărtare

Vre-un copil, dac-o putea.

Şi poarta e de mult deschisă,

Dar pragul nu i l-a trecut

Niciun copil la casa noastră,

Că pân’ la brâu iarb-a crescut.

Mă cheamă iarba-n curtea casei,

Din miezul nopţii poartă dar;

E roua sfânt-a dimineţii,

Par boabe de mărgăritar.

Aud şi-acum cum toaca bate

Şi clopotul cum sună tare

Chemând creştinii să se roage

În câte-o zi de sărbătoare.

Mă cheamă anii „tinereţii”

Ce nici nu ştiu pe un-s-au dus.

Ajuns-am anii bătrâneţii,

Iar viaţa-mi este la apus.

 Curtea de Argeș, Octombrie 2009